FOTO | Primul tren de la Alstom pentru România ajunge, sâmbătă, în țară / Când va circula pentru prima oară cu pasageri

FOTO | Primul tren de la Alstom pentru România ajunge, sâmbătă, în țară / Când va circula pentru prima oară cu pasageri
FOTO | Primul tren de la Alstom pentru România ajunge, sâmbătă, în țară
Publicat: 02/12/2023, 08:37

Primul tren produs de către Alstom în Polonia pentru a fi livrat României ajunge sâmbătă seară la Curtici, fiind aşteptat în 5 noiembrie la Bucureşti, conform unui anunţ al Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în cadrul contractului privind achiziţia a 37 de rame electrice pentru servicii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs a trecut testele şi inspecţia finală de fabrică şia fost expediat în 29 noiembrie către Bucureşti.

„Trenul este programat să ajungă de la Katowice (Polonia) la Curtici, pentru a face procedurile de intrare în ţară, în seară de 2 decembrie 2023. La Bucureşti este programat să ajungă pe 5 decembrie 2023 şi să înceapă pregătirile din partea furnizorului în vederea livrării oficiale către ARF”, a transmis instituţia.

FOTO | Primul tren de la Alstom pentru România ajunge, sâmbătă, în țară
FOTO | Primul tren de la Alstom pentru România ajunge, sâmbătă, în țară

În prima etapă, după testele statice, trenul va efectua o serie de teste dinamice, pe Inelul de la Făurei al AFER şi pe reţeaua feroviară publică, transmite News.ro.

După finalizarea tuturor acestor etape şi atingerea momentului în care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulaţia cu călători în siguranţă, trenul va fi pus în circulaţie de către CFR Călători, câştigătorul licitaţiei pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători atribuit competitiv.

FOTO | Primul tren de la Alstom pentru România ajunge, sâmbătă, în țară
FOTO | Primul tren de la Alstom pentru România ajunge, sâmbătă, în țară

Când va circula pentru prima oară cu pasageri

Trenul va circula pentru prima oară cu pasageri la final de decembrie sau la început de 2024. Prima rută va fi, cel mai probabil, București – Constanța, ca tren al CFR Călători.

Al doilea tren ar trebui să ajungă peste câteva luni în România, dar probabil vor mai apărea din nou amânări.

ARF a semnat în 2022 un contract de 2.42 miliarde lei, fără TVA, cu Alstom pentru 37 de trenuri electrice și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani.

Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune.

Sursa foto: ARF

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Pericolul ascuns din dulapurile de hotel. Locul în care e cel mai bine să-ți pui...
S-au căsătorit! Într-o discreție totală, Răzvan Simion și iubita lui, Daliana, au făcut pasul cel...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie...
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat...
Mesajul plin de durere al dirigintelui Patriziei Cormos, înainte de înmormântare! „Ce-ți veni să ne...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
ONU: Riscul utilizării armelor atomice nu a fost niciodată atât de mare / Americanii schimbă...
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre...
Miracol. Patru ostatici israelieni în Gaza, salvați după 8 luni de calvar. "Nu mă omorâţi!"
Cristina Spătar, declarații sfâșietoare despre decesul mamei sale: „Avea niște dureri groaznice. Mi se rupea...
Marcel Pavel, mesaj emoționant pentru Pepe în ziua nunții sale cu Yasmine. Ce le-a transmis...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Câți sportivi calificați la Jocurile Olimpice Paris 2024 are România?
×